Afișez 1 - 30 din 55 de rezultateSortat după cele mai recente
Dantela e cel mai des cerut material pentru rochia de mireasă, dar nu toate dantelele fac același lucru — iar diferența se simte pe corp, nu se vede în poze.
Chantilly e cea mai fină dintre ele: ușoară, cu model floral delicat, cade moale și e alegerea pentru rochiile romantice și pentru mâneci transparente. O găsești la noi pe modele ca Estelle, Enid sau Seraphine. Dantelele cu motive mari și relief stau mai ferm și dau structură corsajelor. Guipure-ul, lucrat fără tul de fond, arată mai grafic și mai modern.
Nu lucrăm după o listă fixă de materiale. Dacă ai văzut o dantelă care îți place — într-o fotografie, la altă rochie, oriunde — spune-ne și o căutăm. Singura limită reală e să se găsească pe piață.
În atelierul din București dantela se lucrează pe toată rochia, doar pe corsaj, sau aplicată bucată cu bucată: motivele se decupează și se așază manual pe tul, ca desenul să urmeze linia corpului și decolteul. Vino la o consultație ca să le atingi — aceeași rochie arată complet diferit în Chantilly față de o dantelă cu relief.
